“We must allow ourselves to think, we must dare to think, even though we fail. It is in the nature of things that we always fail, because we suddenly find it impossible to order our thoughts, because the process of thinking requires us to consider every thought there is, every possible thought. Fundamentally we have always failed, like all the others, whoever they were, even the greatest minds. At some point, they suddenly failed and their system collapsed, as is proved by their writings, which we admire because they venture farthest into failure. To think is to fail, I thought.”
“We have to keep company with supposedly bad characters if we are to survive and not succumb to mental atrophy. People of good character, so called, are the ones who end up boring us to death.”
“Auf Goethe, den philosophischen Kleinbürger, auf Goethe, den Lebensopportunisten, von welchem Maria immer gesagt hat, daß er die Welt nicht auf den Kopf gestellt, sondern den Kopf in den deutschen Schrebergarten gesteckt hat. Auf Goethe, den Gesteinsnummerierer, den Sterndeuter, den philosophischen Daumenlutscher der Deutschen, der ihre Seelenmarmelade abgefüllt hat in ihre Haushaltsgläser für alle Fälle und alle Zwecke. Auf Goethe, der den Deutschen die Binsenwahrheiten gebündelt und als allerhöchstes Geistesgut durch Cotta hat verkaufen und durch die Oberlehrer in ihre Ohren hat schmieren lassen, bis zur endgültigen Verstopfung. [...] Allen verdirbt er den Magen, sagte ich, nur den Deutschen nicht, sie glauben an Goethe wie an ein Weltwunder. Dabei ist dieses Weltwunder nur ein philiströser philosophischer Schrebergärtner. [...] In nichts hat Goethe das Höchste geleistet, sagte ich, in allem nur das Mittelmaß zustande gebracht.”
“Trăim în două lumi,în cea reală,tristă şi brutală şi la urma urmei fatală,şi în cea fotografiată,falsă de la un capăt la altul,dar pentru mare parte din omenire este cea dorită şi ideală.Dacă i se ia astăzi omului fotografia,dacă i se smulge de pe perete şi i se distruge o dată pentru todeauna,e ca şi cum i s-ar lua aporoape totul.Prin urmare,s-ar putea spune că omenirea nu ţine la nimic altceva,nu se agaţă de nimic altceva şi la urma urmei nu depinde de nimic altceva decât de fotografie.Fotografia e salvarea ei.”
“Mă gândesc cu plăcere la autodistrugere şi autodesfiinţare.N-am altceva de făcut toată viaţa.Iar dacă nu mă înşel,chiar îmi reuşesc autodistrugerea şi autodesfiinţarea.De când mă scol dimineaţa,primul meu gând este să acţionez decis la distrugerea şi desfiinţarea mea.”
“Ich dachte, daß ich ihn vor der Hochzeit noch und also nachdem ich ihn nur ein einziges Mal gesehen hatte, Gambetti beschrieben und geschildert habe. Als einen dicken, noch nicht vierzigjährigen Mann, der, weil er tagtäglich fetter wird, immer zu enge Kleidung trägt und durch die angegessene Fettleibigkeit Atembeschwerden hat, selbst wenn er spricht und daß sein Sprechen ein durch diese Fettleibigkeit erzwungenes Sprechen nur in ganz kurzen Sätzen ist, das sich längere Sätze nicht erlauben kann. Der Mann atmet geräuschvoll, habe ich zu Gambetti gesagt, und bleibt auch alle Augenblicke, wenn man mit ihm geht, stehen, dann zeigt er mit der ausgestreckten Hand auf irgendeinen Gegenstand und wenn keiner zum Herzeigen da ist, ganz einfach in irgendeine Richtung als interessante Landschaft, um von seiner Kurzatmigkeit abzulenken.”
“Haris yıkıcılar işbaşında, sorumsuz sömürücüler, üstlerine sosyalizm kılıfını geçirmişler. Yok ediciler iş başında, katiller. Karşımızda yok ediciler ve katiller var, her köşe bucakta öldürücü çalışmalarını sürdürüyorlar. Yok edici ve katiller kentleri öldürüyor ve onları yok ediyorlar. Kocaman kıçlarıyla devletin her bir köşesinde binlerce ve yüz binlerce makamda oturuyor ve kafalarında yok etme ve katletmekten başka bir düşünce taşımıyorlar.”
“Părinţii mei detestau aşa-zisa trândăvie,fiindcă nu-şi puteau închipui că un om de spirit nu cunoaşte deloc trândăvia,nu şi-o poate deloc permite,că un om de spirit trăieşte într-o tensiune extremă şi cu cel mai mare interes tocmai când se lasă în voia aşa-zisei trândăvii,pentru că ei nu ştiau deloc ce să facă efectiv cu trândăvia lor,pentru că,în trândăvia lor,nu se petrecea într-adevăr nimic,pentru că,întra-devăr şi în realitate,ei nu erau în stare să gândească,necum să ajungă la un proces spiritual.Pentru un om de spirit,aşa-zisa trândăvie nu-i deloc posibilă.La drept vorbind,trândăvia lor era o trândăvie reală,căci în ei nu se petrecea nimic când nu făceau nimic.Însă,dimpotrivă,omul de spirit este cel mai activ atunci când aparent nu face nimic.”
“Cu toţii suferim de megalomanie,ca să nu trebuiască să plătim veşnica noastră sibmediocritate.”
“N-o mai scoatem la capăt cu lectura,nici cu umblatul de colo-colo,nici cu privitul pe fereastră,aşa că trebuie să ne agăţăm de prietenii noştri cei mai apropiaţi şi cei mai intimi,ca să ne salvăm dintr-o dispoziţie necruţătoare,mi-am zis.Am observat întodeauna asta la mine,care,când această stare de spirit necruţătoare pune aproape în întregime stăpânire pe mine,îi iau pur şi simplu la rând pe toţi oamenii cu putinţă ca să-i disec şi să-i dobor în mintea mea,să nimicesc totul în ei,ca să mă salvez,şi să nu las din ei aproape nici cel mai mic lucru pozitiv,ca să pot,în fine,respira din nou.”
“Svi mi svuda sa sobom nosimo neki Wolfsegg i imamo volju da ga sebi na spas izbrišemo, želimo ga uništiti tako da ga napišemo, izbrisati ga. Ali većinom nemamo snage za takvo brisanje. (...) Vjerijemo da s takvim naumom možemo početi, a to ipak nismo u stanju, sve je uvijek protiv nas i protiv takvog nauma i onda to uvijek odgađamo i nikad za to ne nađemo vremena, pa se tako mnogi radovi duha koji bi morali biti napisani ne napišu, ostane toliko zapisa koje cijelo vrijeme, godinama, desetljećima imamo u svojoj glavi, u svojoj glavi. Potežemo sve moguće razloge da s takvim radom ne počnemo, iskopavamo sve moguće igovore, zazivamo sve moguće duhove koji svi odreda mogu biti samo zli duhovi, samo da ne moramo početi, a baš bismo trebali početi. To je tragedija onoga koji hoće nešto napisati, to da uvijek izaziva ometače svoga pisanja.”
“Tih sam se zadnjih godina prije Rima bio usredotočio još samo na samoga sebe i pritom najgrublje i najneoprostivije zanemario samoga sebe. Prije svega sam umno, ali i tjelesno oronuo. Postao sam skroz-naskroz oronuo čovjek. Skroz-naskroz bolestan, netrpeljiv, nepodnošljivo sumnjičav kao malo tko, skoro sam se ugušio u neprestanom samopromatranju i razglabanju o sebi. Bio sam posve zaboravio da osim moga užasnoga postoji i neki drugi svijet koji nije samo užasan.”
“Takvi smo mi, rekao sam jednom Gambettiju, pravimo se kako smo za sve apsolutno osposobljeni, čak i za ono najviše i najveće od svega, a zatim nismo u stanju ni uzeti pero u ruku kako bismo stavili na papir barem jednu jedinu riječ te naše najavljivane nečuvenosti i neponovljivosti. Svi mi patimo od megalomanije, rekao sam Gambettiju, kako ne bismo trebali platiti danak toj svojoj neprekidnoj niskosti.”
“No ta pošast svjedodžaba i titula nije, dakako, izum ovog stoljeća, ljudi su uvijek težili za time. Budući da su sebe premalo cijenili, jednog su se dana već prije više stoljeća iskazivali svjedodžbom i titulom kako bi mogli sami pred sobom postojati.”
“Istinski i u stvarnosti na svijetu još samo postoje glumci koji se igraju rada, nema radnika. Sve se glumi, ništa se više zbiljski ne čini.”
“Îi dispreţuiesc pe oamenii care sunt întruna gata să fotografieze şi toată ziua umblă cu aparatul atârnat de gât.Necotenit sunt în căutarea unui subiect şi fotografiează absolut orice,chiar şi lucrul cel mai absurd.N-au altceva în minte decât să se arate întruna pe ei înşişi şi întodeauna în maniera cea mai dezagreabilă,de care,de altfel,nici nu sunt conştienţi.Fixează în fotografiile lor o lume pervers deformată,care n-are nimic altceva în comun cu lumea reală decât această deformare perversă de care s-au făcut vinovaţi.Fotografiatul e o manie infamă de care este cuprinsă încetul cu încetul întreaga omenire,pentru că e nu numai îndrăgostire de deformare şi perversitate,ci şi înnebunită de ea şi,într-adevăr,prin fotografiere,cu timpul ia lumea deformată şi perversă drept singura autentică.Cei care fotografiează comit una din cele mai infame crime din câte din câte pot fi comise,deoarece,în fotografiile lor,oamenii apar ca nişte marionete ridicole,schimonosite până la nerecunoaştere,chiar desfigurate,care se holbează înspăimântate la obiectivul infam,într-un mod idiot,respingător.A fotografia e o pasiune abjectă,de care sunt cuprinse toate continentele şi toate straturile populaţiei,e o boală care a lovit întreaga omenire şi de care nu va mai putea fi vindecată niciodată.”
“Mrzim tu državu, pomislih, ne mogu drukčije nego mrziti tu državu i s tom državom ne želim imati nikakve veze, ili barem samo onoliko koliko je to bezuvjetno nužno, mislio sam. Ta je država već toliko puta dokazala svoju apsolutnu beskarakternost da je više nije moguće akceptirati, može se ona svakoga dana, na svim mogućim mjestima i u svim mogućim prilikama nazivati socijalističkom i naprednom, demokratskom i kako god joj drago, to je jedna stravična, beskarakterna, besramna država koja se nikas, mislio sam, nije zastidjela te svoje stravičnosti, beskarakternosti i besramnosti, nego se još u svakoj prilici koja bi joj se pružila usuđivala podičiti tim svojim odurnostima.”
“Dacă ţinem doar la oamenii de înalt caracter,în cel mai scurt timp se face pustiu în jurul nostru.Trebuie să-i frecventăm şi pe cei aşa-zişi fără caracter,ca să rezistăm,ca să nu pierim spiritual.Oamenii aşa zicând de caracter sunt cei care,cu vremea doar ne plicitisesc şi ne omoară.”
“Nemamo danas istinskog socijalizma, nigdje u svijetu, samo taj hinjeni, licemjerni, simulirani, to trebate znati. Da ti današnji socijalisti nisu istinski, nego su hinjeni, lažni, simulirani. Ovo je stoljeće postiglo to da časna riječ socijalizam bude zabačena tako da još samo sili na povraćanje, rekao sam Giambettiju.”
“Dacă nu am avea arta de a exagera,am fi condamnaţi la o viaţă cumplit de plicticoasă,la o existenţă care n-ar mai merita trăită.Iar eu mi-am cultivat arta exagerării la culmi incredibile.Ca să facem inteligibil un lucru,suntem obligaţi să exagerăm;numai exagerarea e sugestivă,chiar riscul de a fi declaraţă măscărici nu ne mai jenează la maturitatee.Nu cunosc nimic mai bun decât să fii socotit măscărici la o vârstă înaintată.Cea mai maree fericire pe care o cunosc,este aceea a măscăriciului bătrân care îşi poate vedea de bufonada lui în deplină libertate.”
“Svatko želi biti uslikan kao sreatn čovjek, nikad kao nesretnik, uvijek kao totalno krivotvoren, nikad kao onaj kakav jest u stvarnosti, uvijek, naime, najnesretniji od svih. Svi stalno žele biti uslikani kao lijepi i kao sretni, dok su svi ipak ružni i nesretni.”
“Ignoring me, she looked up at the pigeons sitting on the windowsills, which this year were so caked with droppings that they looked quite disgusting. The pigeons were a big problem at Wolfsegg; year in, year out, they sat on the buildings in their hundreds and ruined them with their droppings. I have always detested pigeons. Looking up at the pigeons on the windowsills, I told Caecilia that I had a good mind to poison them, as these filthy creatures were ruining the buildings, and moreover there was hardly anything I found as unpleasant as their cooing. Even as a child I had hated the cooing of pigeons. The pigeon problem had been with us for centuries and never been solved; it had been discussed at length and the pigeons had constantly been cursed, but no solution had been found. [i]I've always hated pigeons[/i], I told Caecilia, and started to count them. On one windowsill there were thirteen sitting close together in their own filth. The maids ought at least to clean the droppings off the windowsills, I told Caecilia, amazed that they had not been removed before the wedding. Everything else had been cleaned, but not the windowsills. This had not struck me a week earlier. Caecilia did not respond to my remarks about the pigeons. The gardeners had let some tramps spend the night in the Children's Villa, she said after a long pause, during which I began to wonder whether I had given Gambetti the right books, whether it would not have been a good idea to give him Fontane's [i]Effi Briest[/i] as well.”
“Volio sam knjige koje sam već bio pročitao i one koje su mi još predstojale za čitanje, taj beskonačni broj knjiga u kojima je sve praktički napisano, kako sam mislio; još kao dijete sam, to mirno mogu reći, duhovni život volio više od onog drugoga, ali nisam imao pojma što da činim, što mi omogućuje da u tome toliko voljenom duhovnom životu sudjelujem i imam udjela te da tim duhovnim životom i sam živim. Nisam imao nijednog čovjeka koji bi mi o tome dao kakvu uputu.”
“Sav život provedemo u tome da sebe pojmimo i to nam ne uspijeva, pa kako onda povjerovati da možemo pojmiti nešto što najzad nismo mi.”
“Die beste Methode, sich von einem Schriftstellerwerk zu befreien, das einen gleich in was für einer Hinsicht nicht mehr in Ruhe läßt, sei es, weil man es am höchsten schätzt, sei es, daß man es haßt, ist, seinen Erzeuger kennenzulernen. Wir gehen zum Erzeuger eines literarischen Werkes und sind es los, habe ich zu Gambetti gesagt.”
“Margharete von Osnabrück […] ha sputato in faccia ai predicatori e pisciato in testa a quelli che andavano a prenderla. Sapeva quello che l’aspettava, ma non ha voluto tacere. Ha urlato a tutta la città, mentre la trascinavano via, che le donne di Münster non hanno combattuto al fianco dei loro uomini per diventare volgari concubine. […]
è morta uccidendoli con le parole. L’hanno seguita in tante, hanno preferito morire insultando i tiranni piuttosto che accettare le loro leggi.”
“My name is Jimmy,
but my friends just call me
the hideous penguin boy.”
“instead of fighting the system, it was often better to say yes and then go off and do whatever you thought was best.”
“This is a bright place, filled with frightened people, and fast hard things that hurt and wound. No matter. I swore I would remain by her side forever, and until death divided us.”
“Testosterone overload?" Merinus gave an unladylike grunt. "More like asshole overload if you ask me.”
BookQuoters is a community of passionate readers who enjoy sharing the most meaningful, memorable and interesting quotes from great books. As the world communicates more and more via texts, memes and sound bytes, short but profound quotes from books have become more relevant and important. For some of us a quote becomes a mantra, a goal or a philosophy by which we live. For all of us, quotes are a great way to remember a book and to carry with us the author’s best ideas.
We thoughtfully gather quotes from our favorite books, both classic and current, and choose the ones that are most thought-provoking. Each quote represents a book that is interesting, well written and has potential to enhance the reader’s life. We also accept submissions from our visitors and will select the quotes we feel are most appealing to the BookQuoters community.
Founded in 2023, BookQuoters has quickly become a large and vibrant community of people who share an affinity for books. Books are seen by some as a throwback to a previous world; conversely, gleaning the main ideas of a book via a quote or a quick summary is typical of the Information Age but is a habit disdained by some diehard readers. We feel that we have the best of both worlds at BookQuoters; we read books cover-to-cover but offer you some of the highlights. We hope you’ll join us.