The Golem

It is the narrow, hidden tracks that lead back to our lost homeland, what contains the solution to the last mysteries is not the ugly scar that life's rasp leaves on us, but the fine, almost invisible writing that is engraved on our body.

I have not let myself be stultified by science, whose highest goal is to furnish a `waiting room', which it would be best to tear down.

The soul is not a single unity; that is what it is destined to become, and that is what we call 'immortality'. Your soul is still composed of many 'selves', just as a colony of ants is composed of many single ants. You bear within you the spiritual remains of many thousand ancestors, the heads of your line. It is the same with all creatures. How could a chicken that is artificially hatched in an incubator immediately look for the right food, if the experience of millions of years were not stored inside it? The existence of 'instinct' indicates the presence of our ancestors in our bodies and in our souls.

A brief rustling that broke off short, as if startled at itself, then deadly silence, that agonising, watchful hush, fraught with its own betrayal, that stretched each minute to an excruciating eternity.

De pronto comprendí en lo más profundo de su ser a esas criaturas misteriosas que viven a mi alrededor: Se mueven sin voluntad por su existencia, agitadas por una corriente magnética invisible igual que hace un momento flotaba el ramo de novia, arrastrado por el arroyo de mugre.

[...] verzeihen Sie, daß ich so furchtbar gescheit daherrede, aber wenn man an der Universität ist, kommt einem eine Menge vertrottelter Bücher unter die Hände; unwillkürlich verfällt man dann in eine deppenhafte Ausdrucksweise.

Omul e ca o țeavă de sticlă prin care alunecă rotonduri colorate: la cei mai mulți, unul într-o viață. Dacă e roșu, se zice că omul e rău. Dacă e galben, omul e bun. Dacă sînt două, unul după altul - unul roșu, celălalt galben, - atunci se zice că e vorba de un caracter instabil. Noi, mușcații de șarpe, străbatem într-o singură viață, drumul pe care altminteri o specie întreagă de oameni îl urcă de-a lungul vârstei unei lumi: bilele colorate gonesc în șir de-a lungul țevii de sticlă, și când s-au sfârșit - sîntem profeți, oglinzi ale dumnezeirii.

...un om intrat sub stăpânirea propriului său suflet; și-l ducea prin locurile sălbatece ale vieții, în abisuri și-n ascuțișul sâncilor, sus, spre culmile ninse ale unei lumi neumblate.

Nu, nu mă mai las batjocorit, nu mai vreau să fiu jucăria unei soarte incerte, fără nici o țintă, care mă înalță și mă împinge iară în mocirlă, nu cumva să nu înțeleg deșertăciunea a tot ce-i pământesc. Ca și cum n-o știam demult - orice copil o știe, până și câinele de pe stradă!

Stavo pensando", disse Prokop come se volesse farsi perdonare il suo silenzio, "com'è strano quando il vento gioca con gli oggetti inanimati. E' quasi miracoloso il modo in cui cose che giacciono in giro senza un briciolo di vita improvvisamente cominciano a svolazzare. Non ve ne siete accorti? Una volta stavo in una piazza deserta e guardavo un mucchio di cartacce che si rincorrevano l'un l'altra. Non sentivo il vento perché stavo in un angolo riparato, ma eccole là, ammassate insieme in una vera e propria danza della morte. Un attimo dopo sembrava che avessero stipulato un armistizio ma, tutto a un tratto, uno sbuffo irresistibile della memoria sembrava soffiare su di loro, e ricominciavano, ognuna correndo dietro alla sua vicina finché scomparvero dietro l'angolo. Rimase solo un giornale intero; stava impotente sul selciato, e sbatteva astiosamente di qua e di là: sembrava un pesce fuor d'acqua che boccheggiasse. Non potei fare a meno di pensare che noi, in fin dei conti, siamo proprio come quei pezzetti di carta svolazzanti, nient'altro. Siamo trascinati di qua e di là da un "vento" invisibile e incomprensibile, che ci obbliga a comportarci in un certo modo, per quanto -da vanitosi- ci vantiamo della nostra forza di volontà.

Non per molto! Non sarei stato più lo zimbello di un goffo Fato, privo di scopo, che non sapeva nemmeno fare il suo disgustoso lavoro... che mi innalzava in cielo solo per precipitarmi nel sudicio stagno puzzolente dello scoraggiamento, e intanto suonava la sua stupida canzone che conoscevo benissimo... che tutti i bambini conoscevano... tutti i cani randagi perfino... che nulla dura sulla terra... che tutto passa... tutto...

Buchstaben zu empfinden, sie nicht nur mit den Augen in Büchern zu lesen, - einen Dolmetsch in mir selbst aufzustellen, der mir übersetzt, was die Instinkte ohne Worte raunen, darin muß der Schlüssel liegen, sich mit dem eigenen Innern durch klare Sprache zu verständigen, begriff ich.